ANPC

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor

GUVERNUL ROMANIEI
AUTORITATEA NATIONALA PENTRU
PROTECTIA CONSUMATORULUI

Telefonul consumatorilor
0219551

Au trecut sărbătorile și începe perioada reducerilor de iarna. Vă sfătuim să fiti foarte atenți la prețuri!

08-01-2020
Având în vedere ca ne aflăm în plin sezon al reducerilor, ANPC vă recomandă să tratați cu maximă atenție toate ofertele promoționale și să verificați următoarele aspecte:
1. Orice anunț de reducere de preț exprimată în valoare absoluta sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil și fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice: fie prin menționarea noului preț lângă prețul anterior, barat, fie prin mențiunile "preț nou", "preț vechi" lângă sumele corespunzătoare, fie prin menționarea procentului de reducere a prețului nou care apare lângă prețul anterior, barat, indiferent de tipul de vânzare cu preț redus (soldare, lichidare, promoționale);
2. Consumatorii trebuie sa știe ca orice vânzare cu preț redus, indiferent de tip (de soldare, de lichidare, promoționala etc.), trebuie sa fie însoțita sau precedata de publicitate si anunțata sub denumirea ei ("soldare/soldari/solduri", “lichidare”, “promoții” etc), însoțita de data de debut si de durata acesteia;
3. În cazul in care oferta este deja in derulare, trebuie să fiți informați cu privire la valabilitatea reducerii sau ca oferta este valabila numai “în limita stocului disponibil”;
4. La achiziționarea pachetelor promoționale de tipul „3 la preț de 2”, trebuie sa verifice prețul individual al produselor, care trebuie să existe in mod obligatoriu la vânzare, pentru a-l putea compara cu prețul pachetului promoțional.

Totodată, sfătuim consumatorii în momentul cumpărării, sa verifice daca oferta mai este valabila si dacă reducerea de preturi anunțata este identica cu cea reala (la cititoarele de cod de bare din cadrul marilor magazine sau direct la casa, daca prețul afișat este cel facturat).  Pentru a evita orice situație neplăcută, rugăm în mod special toți consumatorii sa solicite informații suplimentare atunci când au nelămuriri privind orice campanie publicitara făcută prin orice mijloace (in cadrul magazinului, prin afișe sau pliante, prin anunțuri pe site etc).

Biroul de presă
08.01.2020