ANPC

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor

Telefonul consumatorilor
0219551

ANPC a aplicat amenzi de 872.000 lei pentru deficiente de conformitate, etichetare, comercializare, prezentare si publicitate a laptelui de consum si a produselor lactate

25-11-2016
In perioada 10 – 21.10.2016 Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a desfasurat o actiune de control pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale referitoare la comercializarea, conformitatea, modul de etichetare, prezentare si publicitate a laptelui de consum, a produselor lactate, laptelui conservat, partial sau integral deshidratat, a laptelui pentru cafea.
  • Au fost controlati 861 operatori economici;
  • A fost verificata o cantitate de 107,6 tone lapte de consum si produse lactate,  din  care circa 7,3 tone de produse ( aproximativ 7%) nu se incadrau in prevederile legale in vigoare;
  • Au fost prelevate 91 esantioane de lapte si produse lactate; in urma analizelor de laborator efectuate de CNIEP LAREX si DSVSA a rezultat ca se incadrau in parametrii fizico-chimici impusi sau declarati de producatori cu exceptia unui caz;
 
Structura esantioanelor prelevate este urmatoarea:
  • 11 esantioane de lapte de consum;
  • 8 esantioane de telemea;
  • 8 esantioane de unt;
  • 7 esantioane de smȃntȃna;
  • 17 esantioane de produse lactate acide;
  • 17 esantioane de cascaval;
  • 7 esantioane de branza proaspata;
  • 16 esantioane de alte produse lactate;
 
In cursul actiunii de control s-au constatat o serie de abateri:
  • Neincadrarea in parametrii fizico-chimici;
  • Produse cu data durabilitatii minimale/ data limita de consum depasita;
  • Ambalaje deteriorate;
  • Lipsa totala sau partiala a elementelor de caracterizare-identificare;
  • Elemente de identificare si caracterizare greu lizibile;
  • Abateri privind modul de inscriere a denumirii produsului;
  • Utilizarea de denumiri eronate, incomplete sau alese astfel incat sa induca in eroare consumatorul asupra naturii reale a produsului;
  • Lipsa sau inscriptionarea neconforma a continutului de grasime sau, dupa caz, continutul de grasime raportat la substanta uscata;
  • Lipsa sau inscrierea incorecta a cantitatii nete;
  • Elemente de identificare netraduse in limba romana;
  • Lipsa raioanelor separate pentru comercializarea produselor lactate si pentru inlocuitorii acestora, acestea fiind expuse pe acelasi raft, fara informarea consumatorilor asupra naturii lor;
  • Informarea necorespunzatoare la raft, prin stabilirea de catre comercianti,  pentru inlocuitorii de lapte si produse lactate, a unor denumiri de produse lactate, creandu-se in acest fel ideea ca sortimentele respective sunt produse lactate;
  • Neafisarea  pretului pe unitatea de masura (lei/kg) si a pretului de vanzare in cazul produselor preambalate;
  • Nerespectarea conditiilor depozitare si comercializare;
  • Comercializarea produselor la alte temperaturi decat cele impuse de producatori;
  • Promotii publicitare fara informatii privind pretul de referinta al produsului.
 
Urmare deficientelor constatate, organele de control au dispus urmatoarele masuri:
  • oprirea definitiva si scoaterea din circuitul consumului uman a circa 119 kg produse in valoare de 1218 lei care erau improprii consumului uman;
  • oprirea temporara de la comercializare a cca. 4137 kg lapte de consum si produse lactate in valoare de 55741 mii lei pana la remedierea neconformitatilor constatate;
  • aplicarea de 580 sanctiuni contraventionale, constand in 248 avertismente si 332 amenzi contraventionale insumand 872.600 lei, pentru incalcarea reglementarilor privind protectia consumatorilor.
 
SFATURI  PENTRU  CONSUMATORI:
 
  • Fiti atenti la modul de prezentare a ambalajului; in cazul in care ambalajul este bombat inseamna ca a inceput procesul de fermentare si produsul nu mai este propriu consumului uman.
  • Acordati atentie deosebita conditiilor de depozitare atat in magazinul de desfacere cat si la domiciliu; verificati daca laptele si produsele lactate sunt pastrate la temperatura indicata de producator; refuzati sa achizitionati produse care au fost expuse la comercializare la alte temperaturi decat cele indicate de producator.
  • Solicitati vanzatorului, in cazul in care magazinul nu are asigurat sistemul de autoservire, sa va arate eticheta produsului pentru a analiza compozitia si, mai ales, incadrarea in data durabilitatii minimale.
  • Refuzati produsele pentru care aveti indoieli privind calitatea si modul de informare prin etichetare.
  • Cand doriti sa cumparati lapte si produse din lapte, solicitati informatii suplimentare vanzatorilor cu privire la natura produselor pe care doriti sa le cumparati, intrucat exista cazuri in care comerciantii expun la vanzare, in acelasi spatiu inlocuitori de produse lactate alaturi de produse lactate; in conditiile in care modul de prezentare (forma de calup, dimensiuni, aspect, culoare) si chiar de etichetare sunt asemanatoare, diferentierea este ingreunata, motiv pentru care este absolut necesar sa solicitati informatii suplimentare din partea personalului cu atributii de vanzare din cadrul magazinelor.
  • Refuzati produsele care prezinta data durabilitatii minimale/data limita de consum modificata sau depasita.
  • La cumpararea produselor alimentare si, implicit a laptelui si produselor din lapte, solicitati  si pastrati bonul de casa pentru a putea proba in cazul in care, in mod justificat, doriti sa reclamati calitatea/siguranta unui produs.
  • Nu cumparati lapte si produse din lapte din locuri neautorizate; comerciantul respectiv nu are posibilitatea sa asigure conditiile optime de transport, depozitare si comercializare si nu va poate elibara bon de casa cu care sa justificati tranzactia comerciala si riscati sa achizitionati un produs neconform sau chiar nesigur care poate sa va afecteze sanatatea.
Biroul de presa
25 noiembrie 2016